CENTRE COMUNITARE INTEGRATE

Program strategic de creștere a accesului populației vulnerabile

la servicii socio-medico-educaționale de calitate

Descoperă

DESPRE PROIECT

  • 46% din totalul populației din statele membre UE locuiește în zonele rurale.

  • 1 din 3 români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, grupurile vulnerabile, inclusiv minoritatea romă, fiind cele mai expuse la acest fenomen.

  • Accesul la servicii primare de sănătate, sociale, educație este limitat pentru persoanele din mediul rural față de urban, disparitățile existând și la nivel regional

Proiectul își propune să contribuie la creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și implementarea unui program inovativ de evaluare a nevoilor și de furnizare de servicii sociale integrate în domeniul asistenței sociale, sănătate (inclusiv telemedicină), educație, locuire, în cel puțin 46 localități (43 sate și 3 orase mici) din județele Bihor și Timiș prin intermediul CENTRELOR COMUNITARE INTEGRATE.

Valoarea totală a proiectului este de 2.363.688 €

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 2.009.135 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.


PARTENERI

ARIA DE IMPLEMENTARE



GRUP ȚINTĂ

GRUPURI ȚINTĂ PRINCIPALE

Minim 1300 de persoane din grupuri vulnerabile care vor primi servicii personalizate, din care:

  1. 800 persoane familii vulnerabile sau care includ grupuri vulnerabile:
    • Copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani
    • Tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, inclusiv tineri care nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională
    • Șomeri și persoane inactive
    • Persoane de etnie romă
  2. 250 persoane vârstnice
  3. 100 copii afectați de migrația părinților „copii singuri acasă” și copii remigrați
  4. 100 persoane cu dizabilități, inclusiv copii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale
  5. 50 persoane care sunt/ au fost victime ale abuzului și violenței domestice și/ sau a violenței bazate pe gen
GRUPURI ȚINTĂ SECUNDARE
  1. Minim 50 profesioniști din sfera serviciilor sociale care lucrează cu grupuri vulnerabile
  2. Minim 50 membri ai familiei/susținătorii beneficiarilor (părinți, bunici, tutori etc.)

OBIECTIVE

Creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și implementarea unui program holistic integrat de evaluare a nevoilor și de furnizare de servicii integrate în domeniile asistență socială, sănătate, educație, locuire la nivelul comunităților defavorizate din județele Bihor și Timiș, în vederea asigurării accesului populației vulnerabile la servicii de calitate, adaptate nevoilor identificate.

OBIECTIVE GENERALE

Identificarea nevoilor de servicii pe termen scurt, mediu și lung în rândul populației vulnerabile
Dezvoltarea și implementarea unui model de program de evaluare a nevoilor și de furnizare de servicii comunitare integrate în domeniile asistență socială, sănătate, educație, locuire
Asigurarea monitorizării și evaluării serviciilor comunitare integrate furnizate
Dezvoltarea de parteneriate sustenabile între autoritățile de coordonare și monitorizare și furnizorii de servicii sociale în vederea facilitării extinderii implementării programului și a transferului de bune practici

OBIECTIVE SPECIFICE

ACTIVITĂȚI ȘI REZULTATE

ACTIVITATE
Studii privind evaluarea nevoilor de servicii (pre-implementare) și a impactului proiectului asupra calității serviciilor sociale furnizate populației defavorizate (post-implementare)

REZULTATE
  • Identificare de nevoi de servicii de sprijin de la nivelul comunităților pe termen scurt, mediu și lung
  • Evaluarea impactului proiectului asupra calității serviciilor furnizate populației defavorizate

ACTIVITATE
Dezvoltarea și implementarea unei platforme integrate de modelare a nevoilor de servicii sociale pe termen scurt, mediu și lung

REZULTATE
  • Dezvoltarea și implementarea platformei pentru furnizarea de servicii
  • Actualizarea platformei în funcție de nevoile identificate

ACTIVITATE
Dezvoltarea și implementarea unui model holistic de furnizare de servicii comunitare integrate adaptate nevoilor populației defavorizate

REZULTATE
  • Dezvoltarea modelului holistic
  • Organizarea și dotarea spațiilor pentru derularea activităților
  • Înființarea și instruirea echipelor de furnizare de servicii integrate: echipe comunitare integrate, echipe multidisciplinare de evaluare și furnizare de servicii specializate, echipe de îngrijiri mobile
  • Recrutarea grupului țintă
  • Furnizarea serviciilor comunitare integrate
  • Monitorizarea și evaluarea serviciilor oferite beneficiarilor și reevaluarea încadrării

ACTIVITATE
Dezvoltarea și implementarea de politici de colaborare și parteneriate sustenabile pentru creșterea calității în sistemul de servicii sociale

REZULTATE
  • Campanie de comunicare cu privire la rolul cooperării și participării tuturor actorilor în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare și în combaterea fenomenului discriminării, stigmatizării și segregării
  • Desfășurarea de activități de schimb de experiență/schimb de bune practice
  • Încheiere de parteneriate/conveții între autorități și furnizori de servicii sociale naționali sau internaționali

ACTIVITATE
Campanii de informare, educare, conștientizare a populației asupra rolului educației în diminuarea sărăciei și a diferențelor sociale și în asigurarea creșterii nivelului de trai, de sănătate, de integrare și de recunoaștere

REZULTATE
  • Campanie de informare, educare și conștientizare a populației asupra rolului educației în diminuarea sărăciei
  • Realizare de conferințe

STRATEGIA NOASTRĂ

PROFESIONIȘTI

Fiecare persoană vulnerabilă va fi evaluată de o echipă mixtă și va primi un plan de intervenție personalizat și servicii specializate în funcție de nevoia/nevoile identificate atât în centrele comunitare, cât și la domiciliul acestora, după caz.

Serviciile specializate vor fi asigurate de următoarele echipe:
- echipe de suport local
- echipe de servicii mobile
- echipe multidisciplinare de evaluare si de furnizare de servicii specializate


Vrei să fii inclus in proiectul nostru?

Verifică-ți eligibilitatea!

Devino voluntar

Completează formularul și alătură-te echipei noastre.

INTREBĂRI FRECVENTE

Pentru a afla mai multe despre activitățile proiectului, consultați lista posibilelor întrebări ce vin în sprijinul clarificării neclarităților dumneavoastră

  • Parteneriatul proiectului prin înființarea centrelor comunitare integrate vine mai aproape de dumneavoastră, comunitățile cu acces redus la servicii, și vă oferă în cadrul unui centru următoarele tipuri de servicii: medicale, educaționale, locuire, asistență socială. Deasemenea, pentru persoanele care nu se pot deplasa, avem la dispoziție servicii de telemedicină, astfel că, profesioniștii noștri vă vor asista de la distanță sau chiar la domiciliul dumneavoastră.

  • Personalul centrelor comunitare integrate abia așteaptă să vă întâlnească. Adresa fiecărui centru se regăsește în datele de contact ale paginii CONTACT sau puteți accesa formularul Solicitare de sprijin iar ulterior veți fi contact de unul dintre profesioniști.

  • Proiectul este adresat persoanelor din comunitățile defavorizate din județele Bihor și Timiș, respectiv:
    -pentru județul Timiș - persoane ce locuiesc în Periam, Buziaș, Margina, Făget, Topolovățul Mare
    -pentru județul Bihor - persoane ce locuiesc în Bratca, Șuncuiuș, Aleșd, Lugașu de Jos, Gepiu, Valea lui Mihai

  • Pentru ca o persoană să fie inclusă în grupul țintă al proiectului, trebuie să facă parte din una din următoarele categorii:
    1. să locuiască în mediul rural
    2. să fie vârstnică (65+)
    3. să fie copil afectat de migrația părințiilor sau copil remigrat
    4. să fie o persoană cu dizabilități sau copil cu dizabilități și cerințe educaționale speciale
    5. să fie sau să fi fost victimă a abuzului și violenței domestice și/sau a violenței bazate pe gen
    6. să provină din familii vulnerabile care includ grupuri vulnerabile (copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani / Tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, inclusiv tineri care nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională/ Șomeri și persoane inactive/ Persoane de etnie romă)

  • Planul individualizat (personalizat) de intervenție este un document ce se bazează pe Chestionarul de pre-evaluare aplicat persoanei ce va fi inclusă în grupul țintă al proiectului și care va primi servicii personalizate în funcție de nevoia/ile identificată/e. Planul de intervenție astfel cum îi sugerează și numele reprezintă harta serviciilor ce vor fi furnizate persoanei în cauză. Se numește individualizat deoarece tipurile de servicii/suport vor fi adaptate nevoilor identificate, astfel că o persoană poate primi servicii din fiecare domeniu, respectiv: medical, asistență socială, educație, locuire.

Testimoniale

NOUTĂȚI

CENTRE COMUNITARE INTEGRATE

Proiect implementat de către Institutul Național de Sănătate Publică în colaborare cu:

  • Asociația Română pentru Promovarea Sănătății
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timis
  • Asociația Filantropia Oradea
  • Fundația Filantropia Timișoara

Realizat pentru colectarea si analiza datelor demografice și sociale, nevoile identificate la nivelul grupurilor țintă, cartagrafierea furnizorilor de servicii sociale și de sănătate, educaționale, servicii de voluntariat și de stimulare a parteneriatului public-privat

București
România

OFFICE@PARTENER-SOCIAL.RO

+40 21 3183620, +40 21 3183619

Pentru informații oficiale despre Granturile SEE sau Norvegiene, accesați

EEAGRANTS.RO

FRDS.RO

EEAGRANTS.ORG

DATE CONTACT CENTRE COMUNITARE INTEGRATE

  • CCI Buziaș - Strada Spitalului nr.4-6, Buziaș, tel. 0763079164, e-mail: primbuzias@yahoo.com
  • CCI Periam - Strada Magnoliei nr.17, Periam, tel. 0735525655, e-mail: office@primariaperiam.ro
  • CCI Topolovățul Mare - Strada Principală nr.323, Topolovățul Mare , tel. 0722503147, e-mail: primariatopolovatumare@yahoo.com
  • CCI Făget - Calea Lugojului nr. 39, Făget, tel. 0723806412, e-mail: contact@primariafaget.ro
  • CCI Margina - tel. 0727950485, e-mail: primaria_margina@yahoo.com
  • CCI Aleșd - Strada Bobâlna nr.3, Aleșd, tel. 0747768340, e-mail: primaria.alesd@cjbihor.ro
  • CCI Bratca - Strada Principală nr.126, Bratca, tel. 0743081448, e-mail: primariabratca@yahoo.com
  • CCI Gepiu - Strada Principală nr.80, Gepiu, tel. 0748399626, e-mail: primaria.gepiu@yahoo.com
  • CCI Lugașu de Jos - Strada Principală nr.177, Lugașu de Jos, tel. 0742876720, e-mail: primaria.lugasudejos@cjbihor.ro
  • CCI Șuncuiuș - Strada Aurel Vlaicu nr.439, Șuncuiuș, tel. 0746305670, e-mail: primaria.suncuius@yahoo.com
  • Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Valea lui Mihai- Strada Breslelor, nr.1,Valea lui Mihai, tel. 0359430699 e-mail: cisvalea@yahoo.com